L - V : 08:00 - 20.00

Nisipul Kinetic: beneficii și rețetă din doar 3 ingrediente

Ce este nisipul kinetic?

Nisipul kinetic a devenit cea mai în vogă jucărie a copiilor din ziua de azi. O compoziție din câteva ingrediente oferă un produs asemănător nisipului normal, doar că nu rămâne pe haine și se strânge foarte ușor. Are o textură mai fină și puțin umedă.

Poate fi o bază în experiența senzorială și poate interveni în dezvoltarea copilului.

Această jucărie este utilizată des în grădiniță, acasă, dar și în ședințele terapeutice.

nisip kinetic pe masa luminoasă

Beneficiile nisipului kinetic

Nisipul kinetic intervine în activitățile distractive din viața celui mic, dar și în activitățile de relaxare, de calm sau recuperare când este cazul.

1. Nisipul kinetic dezvoltă creativitatea

Fie că este vorba de o activitate propusă de către cineva, cu o anumită temă sau este vorba de joacă liberă cu această jucărie, cu siguranță creativitatea celui mic se va dezvolta.

Creativitatea este o capacitate de care avem nevoie cu toții pe parcursul întregii vieți. De aceea este bine să investim în ea.

Oferiți copilului timp de calitate și creativ printr-o joacă distractivă cu nisipul kinetic.

Puneți la dispoziția celui mic instrumente, precum formele de prăjituri, vase de mărimi potrivite, o rolă de plastic sau lemn, un cuțit de plastic special pentru nisipul kinetic etc.

Creează atmosfera potrivită și pune la dispoziție materialele amintite mai sus, iar apoi vei vedea creativitatea copilului tău zburdând.

Poți să îi propui să îți povestească ceva în timp ce se joacă, astfel se intervine și pe partea de dezvoltare a limbajului. Sau îi poți propune să cânte ceva.

2. Dezvoltă motricitatea fină

Motricitatea fină este capacitatea de coordonare și precizie a mișcărilor, fiind esențială în dezvoltarea optimă a copilului.

Nisipul kinetic oferă acest beneficiu, de dezvoltare a motricității fine, prin faptul că cel mic execută prin joaca cu acesta, mișcări ce necesită minuțiozitate.

Odată ce copilașul i-a contact cu acest material, atinge anumite puncte destul de importante. Și anume:

  • mișcări ce necesită musculatura mâinii- copilul strânge nisipul în pumni, astfel își dezvoltă musculatura mâinii.
  • tapotează nisipul kinetic cu podul palmei.
  • desenează cu degetele în nisip.
  • transferă nisipul dintr-o parte în cealaltă.
  • construiește etc.

Motricitatea fină se dezvoltă în urma tuturor activităților în care va fi utilizat acest nisip kinetic. Este important să punem accent pe acest tip de dezvoltare deoarece reprezintă baza activităților cotidiene ce vor urma, precum: ținutul lingurii, coordonarea ochi-mână, abilitatea de a desena/picta cu un creion/pensulă, încheiatul nasturilor și multe altele.

3. Aduce calmul în viața celui mic

Aminteam mai devreme, că unul dintre beneficiile pe care le propune nisipul kinetic, se referă la calmitate.

Ei bine, prin activitățile cu nisipul kinetic, copiii își pot regăsi calmul. Ei își mută atenția de pe problemele și stările negative pe care le au, pe joaca cu nisipul kinetic.

Cei mai mulți sunt entuziasmați să construiască diferite forme cu setul de forme de prăjituri, alții vor doar să îl strângă în pumni și să observe cum se transformă în bulgăre.

Fie că este vorba de o prăjitură sau un bulgăre de nisip, această activitate aduce cu ușurință calmul în viața celui mic.

4. Nisipul kinetic dezvoltă imaginația

Pe parcursul jocului cu nisip kinetic, poți propune copilului diferite teme, cum ar fi: să realizeze un labirint de nisip pentru mașinuța lui preferată, o minge din nisip sau mărgele mici.

Apoi el va intra în procesul de a-și imagina tot felul de lucruri, ca de exemplu: care va fi capătul labirintului, oare mă pot juca fotbal cu o minge de nisip, din aceste mărgeluțe aș putea să realizez un colier etc.

Întrebări pe care vi le va pune sau și le va pune, urmând să găsească răspunsuri și să își dezvolte imaginația.

Interveniți mereu cu întrebări și sugerați-i ce să facă, doar atunci când este nevoie.

5. Intervine în recuperarea copiilor cu probleme

De multe ori la orele de terapie în cabinetele de psihoterapie sau kinetoterapie cu cei mici, în camera amenajată special (camera de stimulare multisenzorială) cu diferite materiale senzoriale se folosește și acest nisip cu diverse scopuri.

Iată câteva dintre problemele care devin mai ușor de gestionat în urma terapiei ce include nisipul kinetic. Se utilizează în cazurile celor:

  • cu deficit de integrare senzorială,
  • cu probleme în coordonarea ochi-mână sau precizie.
  • care au nevoie de dezvoltarea motricității fine.
  • care au nevoie de dezvoltarea dexterității și a fineței în execuție etc.
Cazuri exacte de utilizare a nisipului kintic ca și metodă de recuperare:
  • Autism,
  • Sindromul Down,
  • Malformații congenitale ale mâinilor,
  • Tulburări de sensibilitate și coordonare,
  • Infirmitate motorie cerebrală,
  • Traumatisme ale mâinii și antebrațului etc.

Rețeta de nisip kinetic cu 3 ingrediente

La PLEI, am reușit să realizăm un tutorial ce se află pe canalul nostru de YouTube, unde am prezentat ingredientele și procedeul de a da viață nisipului kinetic.

Iată de ce aveți nevoie:

  • 200 grame de făină de grâu,
  • 5 linguri de ulei vegetal sau de bebeluși,
  • colorant alimentar.

Această rețetă este cu siguranță, cea mai simplă dintre toate celelalte. Trebuie doar să urmezi corect pașii de realizare.

Pasul 1

Pune cele 200 grame de făină într-un vas.

Pasul 2

Adaugă primele 3 linguri de ulei și amestecă bine cu lingura, spărgând toate bulele de ulei.

Va fi tare distractiv, mai ales dacă participă și cel mic.

Pasul 3

Adăugați și celelalte două linguri de ulei, dar și colorantul. Amestecați bine cu lingura, după care frământați cu mâinile.

Nisipul kinetic va fi gata atunci când se va prinde ușor într-un bulgăre.

Dacă doriți o cantitate mai mare de nisip, atunci folosiți o cantitate mai mare de făină și de asemenea ulei.

Opțional puteți adăuga sclipici.

După cum puteți observa, nisipul kinetic are numeroase beneficii în dezvoltarea copilului.

De aceea este bine să îl introduci în procesul lui de educație.

Nu este necesar să cumperi acest material, ci distractiv și sănătos este să-l faceți împreună acasă.

Luați-vă un timp pentru voi și petreceți-l calitativ!

Mai multe despre PLEI puteți afla pe pagina noastră de Facebook.

Distribuie

Autor: Ioana Luisa Chiș

Bună! Eu sunt Ioana. Mi-am dedicat ultimii 7 ani învățând cu și despre copii, urmând un liceu de profil pedagogic și cursurile Facultății de Psihologie și Științe ale Educației UBB Cluj, specializarea Pedagogia Învățământului școlar și preșcolar. În prezent sunt educatoare la PLEI – Centru de joacă educativă, unde mă simt ca acasă! Despre mine vă pot spune că ador să lucrez cu copiii, iar în timpul liber mă pasionează cititul, scrisul de orice fel și muzica.

Newsletter