L - V : 08:00 - 20.00

Ramă foto decorată cu licheni naturali

Omul trebuie să uite ca să poată fi umplut cu alte noi cunoștințe. De aceea imaginile prinse într-o ramă foto sunt cea mai bună metodă de a păstra cele mai dragi amintiri vii în viața ta.

Și ce este mai minunat decât o simplă fotografie? Exact! O fotografie într-o ramă foto confecționată chiar de tine și copilul tău.

Dibăcia mânuțelor și dragostea creației care se împletește în cadrul acestui mic atelier de design, dă viață unui minunat obiect de design. 

close-up decorațiune cu licheni naturali

 

Materiale necesare :

  • O bucată dreptunghiulară de lemn,
  • Sfoară subțire de culoare crem,
  • Sfoară groasă normală,
  • Pistol de lipit,
  • Forma literei dorite,
  • Un creion,
  • Licheni naturali,
  • O fotografie, 
  • Prinzătoare simplă de lemn,
  • Buburuză,
  • Felii de lemn ( pânză colorată, orice decorațiuni doriți ),
  • Sistem de prindere.

Mai întâi, creați o atmosferă plăcută și creativă pentru a putea da startul acestei activități foarte interesante.

Pregătiți materialele la îndemâna dumneavoastră și a copilului, folosiți mănuși de protecție și nu uitați să puneți cât mai multă pasiune. 

Iată pașii :

Pasul 1

Așezați bucata de lemn în fața dumneavoastră. Folosiți pistolul de lipit pentru a lipi sfoara subțire din colțul stâng al bucății de lemn în colțul drept al acesteia.

Pasul 2

Poziționați litera pe suprafața bucății de lemn și cu un creion trasați conturul.

Pasul 3

Măsurați funia groasă astfel încât să înconjoare de două ori întreg dreptunghiul. Apoi cu mare grijă, folosiți pistolul de lipit pentru lipirea și poziționarea sforii cât mai estetic. 

Pasul 4

Alegeți lichenii cei mai pufoși, puneți lipici pe una din părțile acestora, pe rând, iar apoi umpleți litera trasată pe bucata de lemn.

Pasul 5 

Prindeți prinzătoarea de sfoara subțire în locul unde o să așezați fotografia. 

Decorați prinzătoarea cu o buburuză sau la alegerea dumneavoastră cu alte modele de decorațiuni.

Pasul 6

Decorați colțurile ramei cu feliile de lemn și pânză colorată, puteți adăuga alți licheni sau o puteți lăsa doar simplă. 

Pasul 7

 Se prinde de această minunată ramă și sistemul de prindere, cu ajutorul căruia veți putea agăța rama pe perete.

După cum veți observa și în video, nu este greu de realizat. 

Important este să munciți împreună, astfel prin colaborare părinte-copil, va ieși nu doar o ramă foto plină de viață, ci și amintirea acestui moment de creație.

Veți putea observa dorința de implicare pe care o are copilul dumneavoastră, veți dobândi experiență în ale designului și veți crea o relație de comunicare și de lucru în echipă mult mai bună.   

Pentru că v-am stârnit curiozitatea, găsiți mai multe informații despre ce facem noi la PLEI, accesează pagina noastră de Facebook.

Distribuie

Autor: Ioana Luisa Chiș

Bună! Eu sunt Ioana. Mi-am dedicat ultimii 7 ani învățând cu și despre copii, urmând un liceu de profil pedagogic și cursurile Facultății de Psihologie și Științe ale Educației UBB Cluj, specializarea Pedagogia Învățământului școlar și preșcolar. În prezent sunt educatoare la PLEI – Centru de joacă educativă, unde mă simt ca acasă! Despre mine vă pot spune că ador să lucrez cu copiii, iar în timpul liber mă pasionează cititul, scrisul de orice fel și muzica.

Newsletter